CONSILIERE PENTRU PARINTI. DARUIESTE-I COPILULUI TAU E- MAILURI

februarie 21, 2022
februarie 21, 2022 ViorelaGrecu

CONSILIERE PENTRU PARINTI. DARUIESTE-I COPILULUI TAU E- MAILURI

In cadrul consilierii pentru familie, respectiv pentru parinti, le propun acestora diverse metode prin care se pot conecta cu copilului lor si le pot oferi daruri cu sens si durabile. Casuta cu email-uri a copilului este o astfel de metoda.

DARUIESTE COPILULUI TAU E- MAILURI. CUM FACI?

✅ Deschide un cont de email pe numele copilului tau. Nu este obligatoriu sa fie numele lui intreg. La un moment dat, cand va deveni adolescent, isi va deschide el insusi un cont de email si va vrea sa fie disponibil. Contul de la tine il va primi la 18 ani.

✅Ii vei trimite mailuri la momentele importante din viata lui. Spre exemplu:
  • un mail cand inca nu s-a nascut, dar il asteptai
  • un mail la nastere
  • un mail cand spune primele cuvinte
  • un mail cand face primii pasi, un mail cand incepe sa manance
  • un mail cand merge la gradinita/scoala etc, un mail cand ii place prima fata/baiat
  • un mail dupa ce ati avut o cearta dura
  • un mail dupa un moment dificil
  • un mail cand pleaca in prima tabara etc.
Va fi practic parcursul lui in viata in momentele esentiale.

✅La 18 ani, cand devine major, ii poti face cadou contul de e-mail cu toata istoria sa personala de pana atunci. Si cu mesajele tale de-a lungul anilor. Va fi pentru el/ea o experienta de autodescoperire si de conectare mai profunda cu tine, ca mama ( si cu familia sa de origine), intr-un moment in care se va pregati sa paraseasca actuala casa si sa devina adult departe de parinti. Va fi si o ocazie de a intelege altfel anumite momente din propria viata, de a descoperi noi semnificatii.

CUM II AJUTA PE PARINTI ACEASTA METODA

✨Pentru tine, acest demers va fi in primul rand o modalitate de a face legatura permanent intre prezent si viitor si de a te ajuta sa constientizezi cat este de important sa traiesti clipa, sa fii cu toata fiinta ta in prezent si in fiecare experienta cu copilul tau, oricat de grea sau de incarcata ti s-ar parea. Pentru ca va veni ziua cand acestea vor fi amintiri, cand copilul tau va ajunge adult si va alerga spre lumea larga. Iar tu vei vrea sa dai timpul inapoi:)

✨In plus, tehnica in sine de a scrie povestea unor evenimente de viata are un rol terapeutic. Daca sunt momente mai dificile, prin scrierea lor, impactul lor emotional asupra ta se diminueaza. In plus, construirea unei povesti iti da ocazia si tie sa intelegi si in alte moduri un eveniment, sa-i gasesti sensurile care la prima vedere nu-ti erau accesibile, sa reevaluezi etc.

✨Continutul acestei casute de email va fi, de fapt, si propria ta istorie vreme de 18 ani. Un fel de jurnal intim dedicat insa altcuiva. Un jurnal al relatiei mama/parinti-copil.

Poti sa-i spui adresa de mail si partenerului tau si, daca vrea, sa-i trimita la randul sau mailuri fiicei/fiului sau.

Poti incepe oricand aceasta experienta a transmiterii de mailuri catre copilul tau, indiferent de varsta sa.

CONSILIEREA PENTRU PARINTI

Consilierea pentru dezvoltarea personala te ajuta sa constientizezi mai bine rolul de parinte, sa fii mai conectat cu nevoile propriului copil, sa ai la indemana o serie intreaga de instrumente pentru o relatie armonioasa cu copilul tau. In plus, te invata cum sa-ti ajuti copilul din prima sa luna de viata si pana cand devine un adult.

Contacteaza-ma acum!

Pentru programari, intrebari sau sugestii ma puteti contacta prin datele de mai jos sau prin formularul de contact. 

Telefon/WhatsApp: +40 741 174 654

Email: gviorela@yahoo.com

Website: www.viorelagrecu.ro

Adresa: Piata Presei Libere, Sector 1, Bucuresti

Cu o experienta de aproape 10 ani in domeniul psihologiei, practic consilierea individuala si de grup, în cabinet și online. De asemenea, am realizat mai multe programare de consiliere si educatie psihologica, care să vina în ajutorul mamelor aflate la început de drum, dar si a pacientilor cu un diagnostic oncologic ori a persoanelor care se confrunta cu anxietate si sentimentul izolarii în contextul pandemiei.