Multi parinti se tem sa gestioneze o pierdere suferita de copilul lor. Fie ca vorbim despre animalul familiei care a murit, fie de decesul unei persoane cunoscute sau al unui membru al familiei.
Tendinta multor parinti este de a ascunde de copii moartea. Multi prefera fie sa treaca totul sub tacere, fie sa-i minta. Pentru ca asa li s-a intamplat si lor in copilarie, pentru ca sunt sugrumati de propria suferinta, pentru ca nu stiu ce si cum sa spuna, pentru ca ar tinde sa creada ca oricum copiii nu inteleg conceptul de moarte, pentru ca vor sa-i protejeze
CONSECINTELE ASCUNDERII MORTII
Consecintele pot fi insa numeroase: de la faptul ca, lasat in bezna, copilul va incepe sa-si teasa propriile povesti despre disparitii/pierderi/moarte, uneori chiar infricosatoare si care ii urmaresc la tot pasul, pana la faptul ca, desi va inainta in varsta si va fi adult, nu va sti sa gestioneze intr-un mod eficient pierderile si nici sa traiasca doliul inevitabil. In plus, copilul ar putea inmagazina suferinta care sa iasa la suprafata periodic sau in alte momente dificile, fara ca parintii sa inteleaga cu adevarat ce se intampla in interiorul lor.
Fragment din cartea „Micul Print”, Antoine de Saint-Exupéry.
CUM II INVATAM PE COPII SA-SI TRAIASCA SUFERINTA SI SA METABOLIZEZE PIERDEREA?
Solutia este sinceritatea imbracata intr-o poveste adaptata varstei si nivelului de intelegere. Nu ascundeti de copii o pierdere! Daca este posibil, pregatiti copilul pentru ea. Daca va confruntati direct cu situatia, spuneti-le adevarul.
-Explicati moartea cuiva in functie de propriile valori, nu ale altora. Daca voi credeti in existenta raiului, atunci spune-i si copilului despre el. Daca credeti in ingeri pazitori, folositi aceasta metafora. Daca credeti ca dupa moarte devenim materie care se plimba prin univers, spuneti aceasta poveste. Sigur, e foarte posibil ca pe masura ce copiii cresc, ei sa-si dezolve propriile credinte in legatura cu moartea. Dar la varste mici isi insusesc povestea spusa de parinti.
– Subliniati copilului ca cine a murit, odata plecat din aceasta lume, nu se mai poate intoarce aici ( sau daca credeti in reincarnare, atunci le puteti spune ca nu se mai poate intoarce fix in aceeasi forma). Ii ajuta sa aiba un reper fizic al conceptului de moarte.
– Subliniati copilului faptul ca sunt norocosi ca au putut trai o parte din viata lor alaturi de cel care acum nu mai este ( un om drag, animalul familiei) si ca le raman toate amintirile ( folositi poze, video, rememorati momente ori de cate ori copilul va cere asta) care ii pot face fericiti.
– Lasati copilul sa planga cat are nevoie. Nu-l opriti, nu va fie frica, nu va ganditi sa-i distrageti atentia. Lasati-l sa traiasca doliul. Fiti alaturi de el si spuneti-i ca este normal sa planga, ca il intelegeti, ca si tu, parintele, esti trist. Puteti plange impreuna. E ok.
– Procesul doliului, in functie de pierderea suferita, de sprijinul in parcurgerea etapelor doliului, de trasaturile particulare ale copilului, poate dura mai mult sau mai putin. Acceptati suferinta copilului in toata aceasta perioada.
Daca este vorba despre pierderi ale unor persoane extrem de apropiate, in cazuri tragice, chiar de parinti sau frati/surori ale copilului, o interventie psihoterapeutica de suport se recomanda in primele 48 de ore de la momentul aflarii vestii. De asemenea, un program de dezvoltare personala il va putea ajuta pe copil sa gestioneze, pe viitor, mai eficient orice tip de pierdere, sa se cunoasca pe sine si sa-si accepte emotiile, inclusiv pe cele negative.